Nicolae Geantă – Jurnal de Danemarca

Dacă în USA e totul big, în Danemarca totul e small. Și suprafața țării, și populația, și orașele (pornesc de la 200 de locuitori), și străzile și mașinile. (Fără gipane). Ba chiar și casele blonzilor din țara Micii Sirene sunt smart. Dar liniștea e cum n-am mai întâlnit pe planetă. O țară calmă, isihică, îngrozitor de tăcută…

Nu mi-a trecut deloc prin cap că Danemarca are atâtea insule. Și nici atâtea fjord-uri. Dar nici agricultura performantă pe care am întâlnit-o. Știam că e o țară de câmpie, dar să fie cultivat fiecare metru pătrat, să obțină producții uriașe la hectar, m-a zăpăcit!

Din avion Danemarca e verde. (Cu mari pete de-albastru. De la lacurile glaciare). Poate că steagul lor ar fi trebuit să fie ca al Irlandei. E verde de lanuri de grâu… Danezii sunt foarte harnici. Fermieri din tată-n fiu. La 23 noaptea sunt cu tractoarele pe câmp. Dar și la 3 fix dimineața! Au ferme uriașe de vite. Sau de porci. Mii de capete într-o hală. Au sute de mii de hectare de grâu. Un metru înăltime. Cartofi. Rapiță. Pentru furaje. Sau biodiesel. La tot pasul: utilaje agricole. Și irigații. Ăștia irigă permanent. Chiar și pe ploaie! Țara e plină și de eoliene. Au cea mai mare fabrică de astfel de centrale. Mii de elice sunt învârtite de vânt. De fapt trei atu-uri au vikingii din Yutlanda: agricultura mecanizată, eolienele și pescuitul oceanic. Însumează majoritatea veniturilor la PIB-ul țării (peste 52.000 $/loc/2016, locul 8 pe glob).
Danezii sunt oameni blânzi. Corecți. Respectă legea la sânge. Ăștia nu trec de 80 km/h pe străzile naționale. Atât zice cartea, atât acceptă. Curățenia e la ea acasă. În trei zile nici praf nu mi s-a pus pe pantofi! Prețurile însă sunt cam piperate. Au și de unde… Sunt fericiți. În 2016 au fost declarați cei mai fericiți oameni din lume!…Citeste mai mult aici>>

Jurnal de Chicago – de Nicolae Geantă

Preluat cu permisiune de pe blogul lui Nicolae Geanta

Chicago este o metropolă uriașă. A treia din USA, după NY și LA (New York și Los Angeles). 2,9 milioane de locuitori are orașul propiu zis. Dar bate peste 10 milioane tot Chicagoland-ul. Aria metropolitană. Chicago, întemeiat în 1673, dar declarat oraș abia în anul 1837, a cunoscut un incendiu uriaș în 1871. O treime din populație (cca 100.000) și 5000 de clădiri au pierit atunci mistuiți de foc. Dar town-ul s-a ridicat din propria-i cenușă.

De la mile depărtare, peste o mățăraie de autostrăzi, vezi cum se înalță semețe sky-scrapels-urile. Zgârie norii, pe românește. Sticlă și oțel. Sute de clădiri. Sute de metrii înălțime. Sute de kmp. De fapt în Chicago s-a construit primul zgârie nori din lume – Home Insurance Building (1884-1885). Astăzi, peste toate, Willis Tower, zis și Sears Tower, negru ca marmura românească, își ridică nasul la 527 de m înălțime. În acest turn cu 108 etaje, dar și cu antene uriașe de televiziune, vin la job săptămânal cca 16.000 de persoane. Cât populația Sinăii și-a Bușteniului la un loc. Clădirea construită între 1970-1973 e un gigant din vârful căruia se vede uriașul lac Michigan. Și furnicile de mașini care forfăie ca-ntr-un mușuroi uriaș…

La intrarea în Chicago te întâmpină Centrala Nucleară. Imensă. Americanii au 104 centrale atomice. Lideri în lume. Noi avem doar una singură. Aeroportul O’Hare, e al doilea din USA și printre primele 5-6 din lume. 50.000 milioane de pasageri zboară anual aici și de aici. De 12 ori mai mulți ca din Otopeni. Orașul e considerat centrul arhitectural, financiar, economic și de transport al Midlewest-ului american. Dar și un mozaic etnic și cultural. 44% din populație sunt albi, 32% negrii, 28% hispanici sau latini. Aici intră și ai noștrii. Românii ar fi în jur de 150.000. Destui de mulți, de puțini?


Am ajuns spre seară în down-town. Față de orașele americane unde larghețea își spune cuvântul, Chicago e un viespar. Străzile-i sunt pline, vii, colorate.  Amețesc uitându-mă în sus. Îmi place Sears Tower. Tot negru. Impozant este și John Hancock (100 etaje), de pe Michigan Avenue. Are vreo 350 m. Sediul Chicago Tribune e ridicat din 1922. În stil neogotic. Carbide Carbon (153 m) e toată verde. Și plină de lumini. (E construită în 1929). Aon center are 346m. Leo Burnet are 190 m. Wracler Drive e ca un arc imens de sticlă. Numai că are birouri. Wrigley Building e altă emblemă, aproape de râul Chicago. Lângă ea Turnul Trump (2005) domină în nord orașul. Are 412 m, 486 apartamente de lux și un preț de construcție de 650 milioane dolari. The Franklin are 307 m. Și lista ar fi tare lungă…

City Hall, primăria, datează din 1911. Din 2001 pe acoperișul ei sunt și… grădini! 


În Windy City (așa-i poreclit: orașul Vânturilor) există și un sistem de transport suspendat. De fapt americanii asta vor: metrouri suspendate! Nu tramvaie, troleibuze, autobuze. Vehicule care nu mai încurcă automobilele! Mai mult, am văzut parcări supraetajate. Blocuri imense. Biserici uriașe. De toate congregațiile. Willow Creek e number one. Undeva înghesuită de blocuri e biserica Seventeenth Church of Christ. Scientist, zic americanii. Pe Madison street se ridică St. Peter’s Church. Catolică. Cel mai mult mi-a plăcut First United Methodist Church at the Chicago Temple de pe Wasghinton Street. Era închisă sâmbăta seara. La Institutul Biblic Moody nu am ajuns… Românii au 27 de biserici: 7 penticostale, 7 baptiste, 6 ortodoxe, 4 greco-catolice, două deventiste, una creștină după evanghelie… Așa zice gazeta Romanian Tribune. Și îi cred.


Millenium Park (2004), dincolo de Randolf Street, atrage cca 4 milioane de vizitatori anual. The Ben este simbolul parcului. Dincolo de parc e Lacul Michigan (58.000 kmp), cel mai mare lac situat în întregime pe teritoriul unei țări. În parcul de distracții este o roată. În Navi Pier. Totuși nu așa de celebră ca London Eyes.


Deoarece a venit grăbită noaptea nu am reușit să colindăm prea mult. La Cinema Chicago era nebunie. Ca la fimele indiene pe timpul lui Ceaușescu la noi. Restaurante, taxiuri, mall-uri, bărbați și femei supraponderali, multitudine de lumini, sticlă, frig. Cam frig pentru 22 aprilie. Cca 8 grade Celsius la ora 21. Noaptea Chicago e și mai impresionant…


Duminică dimineața am predicat la Romanian Baptist Church of Metropolitan Chicago. Cândva aici au fost păstori Alexa Popovici, Valentin Popovici. Astăzi păstorește Adrian Neiconi. Am vorbit despre ”Un pas mai departe ca ieri”. Creștinii trebuie să escaladeze tot timpul. Cine stă în loc în viața de credință, nu urcă, ci coboară! Ca la banda de underground. Lacrimi. Rededicare. După program am ajuns într-un restaurant texan. Aglomerație ca în seara de Revelion. Tocmai de aceea eu evit restaurantele. Mai ales duminia între predici. Mă distrug psihic! 


La ora 17 am ajuns la Biserica Baptistă Logos din Chicago. E la câteva sute de pași distanță de Bethany, în suburbia Niles. Am predicat despre ”Și davizii cad!”. Biserica are mulți tineri. Mi-a părut rău că nu pot predica în engleză. Tinerii români din USA asta doresc. Pentru că ei traduc în minte orice cuvânt românesc. Și uneori rămân în urmă… Oricum au fost captivați. Se auzea doar ceasul pe perete. Și glasul unui prunc inocent.


După 18 am ajuns la Bethany Church păstorită de fratele Luigi Mițoi. Dacă românii ce vin în USA vor să vadă Statuia Libertății, visul predicatorilor este să ajungă la Betania Chicago! Biserica e impresionantă. Ca și pastorul ei. Îl apreciez atât de mult pe omul acesta! Am predicat despre ”Învinge-l pe Sanherib”. Dumnezeu să ne ajute să biruim în fiecare încercare! Mâini ridicate spre Cer. Dumnezeu a mai pus săbii în ele! M-a uluit căldura cu care am fost primit. Îmbrățișările de la final. Urările fraților din Chicago. Prietenia ce mi-o poartă. Unii dintre baptiști au venit și la Bethany! La ora 21 nu ieșisem din holul bisericii. Eram epuizat.


M-am bucurat enorm să mă întâlnesc cu Rodica și Avram Cuc. Administratorii de la Rodiagnusdei. Am fost încântat să-l văd live pe pastorul Sandu Dobrescu din Codlea. A fost unul dintre cei mai mari predicatori ai Creștinilor după Evanghelie din vremea comunistă! M-a încântat gazda mea Ilie Popa. Ne-a tratat mai presus de îngeri chiar! M-am bucurat să mă felicit cu Dumitru Preda. Cu Michael Meglei. Cu păstorii de la Bethany. Și cu alții ale căror nume ar umple ceva pagini…

Spre miezul nopții am plecat din Chicago. Danny era obosit. Parcă el predicase de trei ori. A condus până în Indiana. Apoi am urcat e la volan. E funny să conduci noaptea prin USA. Pe autostrăzile alea largi cu sute de trackuri. Mai ales dacă ești la volanul unii SUV Volvo cu 3500 cmc…


Multumesc frumos pastorului Luigi Mițoi! E o cinste să slujesc bisericii dvs. Și e o mare onoare să vă știu prieten! Mulțumesc Ilie Popa. Ai o inimă cât parcul din Chicago! Mulțumesc frate Sandu Dobrescu. (Mi-ați dat și niște studii! O să le aplic în biserici). Mulțumesc pentru organizare. V-ați descurcat foarte bine în ciuda vârstei înaintate! Mulțumesc Michael Meglei! Să fi mereu la înălțime. Mulțumesc pastorilor Adrian Neiconi și Dinu Pop. Să aveți harul dublat! Mulțumesc pastorului Daniel Chiu de la Logos Chicago. O să mai vin pe la dvs! Mulțumesc Danny Pelean! Erai o aripă care-mi lipsea!

Nicolae.Geantă

Chicago, Illinois

22-23 aprilie 2017 

Jurnal de Michigan – Nicolae Geantă

Preluat cu permisiune de pe blogul lui Nicolae Geanta
13 aprilie. Dimineața m-am sculat la 2,45. Nu dormisem mai mult de 3 ore, căci seara târziu Ioana (eleva mea) m-a rugat să fac ceva pentru mama ei care e în comă! A trebuit să trimit sute de sms și email-uri. La 4,00 eram în aeroportul Henri Coandă. Și pe la 7,30 în Frankfurt. Încurcat aeroport. Atât am orbecăit prin el că abia cu 10 minute înainte să se închidă poarta am ajuns la avionul de Detroit. Airbusul 340-300 e un avion uriaș. 350 de locuri. Un indian sforăie ca o Husvarna. Un chinez s-a descălțat de pantofi. Un polonez bătrân care a stat lângă mine s-a uitat 9 ore la fotbal! Bundesliga asta păcătoasă… La un moment privea la două monitoare simultan! Dar unul era pe CNN…
Am ajuns în USA după 14 ore de călătorie. La vama Detroitului am stat între niște indieni. (Avionul a fost plin de indieni!). Colorat ca ei, am avut inima cât puricele de frica officer-ului care i-a verificat la sânge. Eu am scăpat în două minute! Mulțumesc Doamne! Era trecut de ora 14 când m-am întâlnit cu Danny. A trebuit să mai facem zeci de mile până acasă la el. Nu am apucat bine să răsuflu că a trebuit să fugim la biserică. E joia mare de Paști. Cina Domnului. La ora 18 am predicat în Troy la First Romanian Baptist Church. Despre “Ce ne-a poruncit Hristos la Cină”. Poruncile se execută nu s discută. Așa că nu mai fugiți/lipsiți/stați jos la împărtășanie! La 19,30 am predicat la Biserica Penticostală Betesda. Despre “Ultimele cuvinte ale lui Isus înainte de arestare”. Ultimele cuvinte sunt totdeauna cele mai importante! Abia pe la 24 am ajuns în pat. Trecuseră 30 de ore… O zi și-o noapte de nesomn. Dumnezeu însă a fost proaspăt la biserică. Ne-a dat har-refresh! Iar frații, amabili de parc-aș fi fost Sir Trump!
14 aprilie. Nu am putut dormi. Decât până la 3,30 dimineața. Eram setat pe România, cu 7 ore mai târziu. Am ieșit să văd țara posibilităților. E uriașă America asta! În lung și-n lat. E uriașă la străzi. Autostrăzi. Cele de la nord la sud sunt impare. Cele de la est la vest sunt pare. Și-n sus, și-n jos cresc numeric.  (10,20,30…). Dacă ești pe strada Six Mile automat urmează Seven Mile. Nu te poți rătăci.
La fiecare milă (1,6 km) este o ieșire. Exit, cum zic ei. Când cauți o adresă întrebi de mila unde poți intra. Logic. Simplu. Și de luat aminte! E uriașă țara domnului Trump și la mașini. Benzinare. SUV-uri. Big SUV-uri. Dodge. Wrangler. Hammer. Ford. Lincoln. Buyk. Etc. 4-5 mii de cmc. Track-uri. Cu boturi uriașe. Nichelate. Strălucește mustanța în spoilerele lor. 15 mii cmc. Și 20 m lungime. USA e uriașă și la curți. Pogoane de bătătură. Fară garduri. La parcari. Hectare! La mall-uri. Exagerat de multe. La biserici. Mii de metrii pătrați! La mâncare! Totul e biggest. Până și pungile de chips-uri sunt cãt o jumătate de pernă! Dar și obezitatea e de speriat!l Mai ales la femei!
Din cauza climei mai rece, Michiganul are primăvara cu trei săptămãni mai târzie. M-am întors în martie! Pădurile, exagerat de neîngrijite (copacii putrezesc căzuți palangă la pământ sau aninați în semenii lor), sunt fără frunze. Un magnoliu de la fereastra mea abia a îmbobocit. Sălbăticie cât cuprinde. Americanii au casele-n pădure! Ori în field (câmp). Cei săraci le au aglomerate în orașe. Modeste. Murdare. Arse. Prea multe case arse. Ori părăsite. Și cu obloanele bătute-n cuie. Nu credeam că în USA sunt atâtea maghernițe! Seara am fost la Biserica Aleluia din Dearborn. Imensă… Cina Domnului.
15 aprilie. E sâmbăta Paștelui. Americanii nu-s ca europenii. Iepurii și rațele de lemn ale nemtilor și englezilor nu prea agresează sărbătoarea pascală. Dar nici Isus nu e scos atârnat pe cruce, ca în bisericile din România. Paștele american e simplu. Iar megabisericile lor sunt luate cu asalt. Numai că… unii se botează în fiecare duminică! Picnic-uri nu prea am văzut. Nici nu prea ai cum într-o țară unde fast-food-urile abundă mai abitir ca prunii din România. Apoi mai sunt taverne western unde se mănâncă steik! Ca în Texas! O friptură uriașă de vită. Cu câteva mii de calorii.
Am fost cu pruncii lui Danny la soccer. Adică fotbal european. Sâmbăta au antrenamente toți elevii. Terenuri? Parcuri? Nu vă pot spune… Zeci de terenuri. Fotbal. Bassebal. Cricket. Hipism. Atletism. Dresat de câini… O droaie de pici în echipamentul lui Messi. Dar și-al Serenei. Am fost uimit că am văzut fete jucând soccer! În Romãnia fotbalul feminin se joacă pe tabletă…
E ultima zi de pregătire. Nu doar pentru gospodine. Nu știu dacă fac cozonaci… Bărbații ies la tuns iarba. Nu e curte să nu aibă mașinării. De fapt Michiganul are ori păduri ori gazon! Și-n curțile astea cu gazon te trezeșți ziua-n amiaza mare cu căprioare. Cu ratoni. Cu vulpi. Cu lupi! Nimeni nu le împușcă. Deși toți americanii poartă pistoale! (Am văzut câteva căprioare lovite pe autostradă. La noi șoferii bușesc mai mereu câini!).
16 aprilie. Învierea Domnului. Dacă Hristos nu învia! Cine ar fi adus iertare? Mântuire? Vindecare? Fără vindecare trupurile ne-ar putrezi. Fără iertare sufletele ar muri! Mulțumim că ai ales să ne ierți Doamne!
Copiii lui Danny sunt îmbrăcați imperial. Ca niște americani văzuți prin filme. Dimineața am fost la Biserica Betel din Taylor. Colosală. Așa clădire a unor români nu am văzut niciodată! Abia apoi am realizat că suntem totuși în America. Am predicat despre “Mormântul cel mai viu”. Lacrimi. Mâini ridicate. Bucurie! Hristos trăiește! Iar noi suntem nu morminte, ci templele Sale! Slavit să fi Doamne că Tu, un Sfânt incomensurabil, ai ales să locuiești în mâna noastră de păcătoasă țarână! Seara am fost la Hossana Detroit. Am predicat despre “Dumnezeu dă pietrele la o parte”. Și de pe inimi, și de pe ochi! O, câte pietre de indiferență mai apasă bisericile… Am ajuns la 22 acasă. Plecat de la 9,00! Evident, nu am putut dormi mai mult de 4,00! Ar fi trebuit să-mi iau somnifere.
17 aprilie. Nu se cunoaște că e a doua zi de Paști. Americanii nu ies la picnik. Nu au nici liber de la Guvern. Munca îi înobilează. De aceea au pungile burdușite!
Am vizitat câteva orașe. În Livonia am văzut cum se dă examenul scris pentru permis. Singur în față computerului. Plătești taxa și dai examen. Dacă ai picat reiei a doua zi. Și-așa mai departe. Fetele au permis de la 16 ani. La liceele americane dacă nu ai mașină ești… La școli te duce Bus-ul. Mașinile alea galbene care vin și te iau de la poartă. Seduce prin sate, prin orașe cu toți copiii. 30 secunde stau pe avarii. Dacă nu vii pleacă fără tine! Am vizitat și școala lui Levy. Una creștină. E în clasa pregătitoare. Luxul, materialul didactic, condițiile din aceea școală nu sunt nici în Parlamentul dâmbovițean!
Am mai văzut pe stradă un șofer negricios care avea un schelet în partea dreaptă. Schelet îmbrăcat! Asta dacompanie! Direct în aid ajungi! Sau poate vrea să umble cu moartea dupăel sa mediteze în fiecare curbă! Americanii au și ei nebunii lor. Excentricii. Mai ales între negrii. Nu îi înțeleg. Ce n-am văzut eu, și m-am bucurat, a fost lipsa blugilor tăiați. Nici a celor pe care îi îmbraci cu încălțătorul! Nu am văzut nici moschei. Slavă Domnului! Și nici femei cu burka în cap. Musulmanii nu au sufocat tărâmul atlantico-pacific ca Europa. Acolo nu fac ce vor!
Seara am predicat din nou la Bethel în Taylor. Despre “Inimă ca Dumnezeu”. Așa să ne ajute Domnul Hristos!
18 aprilie. Încă mă trezesc de la 4,30. Nu știu de ce toți care mă sună din țară mă întreabă dacă mă mai întorc acasă! Mă intorc evident. Deocamdată… Azi am mers prima dată cu track-ul. Îmi place. Dar e tare greu de cotit… Am întãlnit mulți români în USA. Trackiști. TIR-iști. Majoritatea ascultători de predici ale fratelui Pustan. Ori ale mele. Sunt uimit… Am auzit multe povești frumoase. Dar și unele tragedii. Viața bate filmul!
E uimitor ce fabrici mari au americanii. Fordul e cât jumate din București. Și daca pui și General Motors… Mașini cât vezi cu ochii în parcări așteaptă îmbarcarea. Detroitul e un pacific de automobile. Noi. Dar și bușite nu am vazut nicaieri pe planetă! Prețurile sunt mult mai convenabile ca la noi. Benzina e cca 2,5 lei pe litru. Iar salariile lor… Trai pe vatrai.
Seara am predicat din nou la Betesda din Troy. Despre “Datorii după Înviere”. Ne-am bucurat mult. Până târziu. Ce bine e când frații…
19 aprilie. Am primit cea mai grozavă lecție din America. Nu în biserică, ci într-un parc de mașini vechi. De la un negru bătrân pentru care am simțit că trebuie să mă rog. Diabetic. Cam murdar. Cu un pantof și un ciorap. Când am pus mâna pe el m-a rugat ca întâi să-mi spună o pildă. Cu patru inși ce au plecat spre Rai. Trei dintre ei au sărit gardul când l-au găsit. Al patrulea însă s-dus să mai aducă o mie de oameni. “Am simțit că tu ești acela!”, mi-a spus bătrânul când l-am atins! Apoi ne-am rugat in limbi diferite. Dar cu lacrimi de același gust.
Americanii au restaurantele ticsite. Mai ales la ore de vârf. Aștepți chiar afară până se eliberează o masă. Pe străzi, în autobuz, ori aiurea,  nu înjură ca birjarii. Se enervează și ei dar nu au așa cloratură verbală. Și încă ceva: nu prea își troznesc nevestele. Și totuși, divorțurile la ei sunt peste 50 de procente!
20 aprilie. Am fost în down-towm în Detroit. General Motors se ridică zgârâind norii chiar lângă râul Detroit. Orașul a fost fondat de un francez în 1701. Anthonie de la Mont Cadillac a venit din Canada cu 25 de pirogi. Și pe 23 iulie a dat drumul la city. Azi, orașul renașterii are milioane de locuitori. Dacă vrei să vezi de sus orașul mergi cu trenulețul suspendat. O treime de dolar și vezi down-town-ul celui mai mare salon auto. Un mozaic de vechi și nou. Zgârie nori din sticlă și case vechi de cărămidă. De fapt toate casele de aici sunt căptușite cu cărămidă. Căci toate sunt din lemn și rigips.
Am mai văzut ceva interesant. Americanii defrisează încontinuu hectare de pădure. Nivelează. Toarnă asfalt. Apoi construiesc case. Unele costa milioane de dolari. Altele 200-300 mii. La urmă întind covoare de iarbă. Care se gășesc în magazine făcute sul. De asemeni dacă nu ai utilaje de lucru le poți împrumuta. De la pikamere și dălți până la basculante sau mașinării de crăpat lemne. Am vrut să crap eu câteva căruțe. Cu toporul. Că tot stateam degeaba. Dar dacă nu prestezi servicii prin firmă nu te angajează nimeni!
Seara am predicat despre “Tabita, martor cu ac” la biserica penticostală din Farmington. Unde, spre uimirea mea, noul pastor e fratele Horodincă. De 4 ani nu ne văzusem. În drum spre acest oraș am vazut zeci de biserici. Mari cât mall-urile romãnești. Pe un singur bulevard din Livonia am văzut vreo 13-14 în mai puțin de o milă! Am înțeles de ce Dumnezeu a binecuvântat America.
21 aprilie. E vineri. M-am reglat în sfârșit cu somnul! Pot dormi până la 6,30.
Seara am fost la biserica Logos din Waren. Aici e un fel de Cireșarii american. Clădirea însă e a americanilor. Cu snackbar cu tot. Vitraliile dau o atmosferă de vis. Ca și celelalte biserici are clădire impresionantă. Dar pe noi nu vitraliile, orga, sonorizarea sau numărul de membrii ne impresionează.  Ci măreția lui Dumnezeu!
Am predicat despre “Biserica trebuie să demonstreze puterea lui Dumnezeu”. Asta trebuie să punem în practică. Suntem uriași pe lângă piticii lumii. Deci cine ne poate birui? Și totuși, de ce oare unii suntem înfrânți?
24 și 26 aprilie am predicat la Alleliua Romanian Pentecostal Church din Dearbon, metropola Detroit. O clădire imensă. Lunea la rugăciune se întãlnesc o mulțime de frați. Evenimentul m-a dus în atmosfera anilor când eram tânăr. Cântările acelea frumoase care zidesc cu fiecare cuvânt. Strigătele sufletelor flămãnde după Dumnezeu. A fost o seară excepțională. Am predicat despre “Rugăciuni în Valea Beraca”. Trecuse de ora 22 și frații nu se mai săturau de Dumnzeu. Miercuri am predicat tinerilor (și nu numai) despre “Conectat la Cer”. Dumnezeu sa ne ajute să fim încărcați tot timpul…
Asta mi-am dorit tot timpul în America. Asta îmi doresc oriunde merg. Conecție cu Cerul. Nu reușim uneori, deși paradoxal Dumnezeu are cea mai bună acoperire…
PS: Mulțumesc Dani Pelean! Ești o gazdă deosebită. Cine umblă cu tine se simte ca în Cer. Mulțumesc Dorin Pele! Nu doar pentru media! (Ce înregistrezi înregistrat rămâne). Mulțumesc pastorilor Simi Timbuc, Sorin Kovacs, Nicu Bârsan, Ion Buia, Nelu Horodincău, Nelu Pelean, Gabriel Fazekaș. Multumesc Rodica și Avram Cuc. Ați promovat excepțional toate evenimentele! Mulțumesc tuturor care m-au îmbrățișat. Unii cu mâinile alții cu rugăciunile! Mulțumesc tuturor! Have a blessed life!
(Va urma)
Nicolae.Geantă
Nortville, Michigan, aprilie 2017